Despre Moieiciu - ATV MoieciuDespre Moieciu

Zona Moieciu este locul ideal de petrecere a unei vacante reusite in mijllocul naturii, intrucat beneficiaza de un cadru natural cu peisaje de invidiat, de un aer ozonat benefic sanatatii, de produse gastronomice traditionale apetisante si ecologice, de o liniste apasatoare completata de susurul apelor cristaline de munte si nu in ultimul rand de gospodari harnici, priceputi si ospitalieri. Va asteptam sa beneficiem si sa ne bucuram impreuna de aceste minunate daruri oferite de natură.

Comuna Moieciu este situata în centrul tarii, la extremitatea sudica a judetului Brasov, între masivele Piatra Craiului si Bucegi, în culoarul Rucar-Bran. Aflata la o altitudine cuprinsa între 800 si 1200 m, ocupa o suprafata de 9491 ha, cu o populatie de 4746 locuitori si dispune de o suprafata împadurita de 5482 ha.

Comuna Moieciu face parte din unitatea geografica social-economica a localitatilor branene. Toponimul Moieciu este atestat documentar în anul 1405. În fiecare din satele comunei exista monumente istorice de arta religioasa. Astfel în satul de resedinta , Moieciu de Jos este : Biserica ortodoxa cu hramul “Sf. Nicolaie” construita în a doua jumatate a sec. al XVIII lea, iar în satul Cheia se afla biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, datata din anul 1818.

Despre Moieiciu - ATV MoieciuInfografic zonal

Comuna Moieciu este situată în Țara Bârsei, care nu este altceva decât extremitatea sud-estică a celei mai mari depresiuni intramontane din România – Depresiunea Brașovului – și care ocupă extremitatea sud-estică a județului cu același nume. Față de municipiul Brașov, comuna Moieciu este situată la 28 de km pe șoseaua care leagă Brașovul de Câmpulung Muscel și Pitești, fiind una dintre cele mai vechi căi de comunicație de pe teritoriul românesc, cunoscută chiar înainte de ocuparea Daciei de către romani, în anul 106 după Hristos. Acest vechi drum comercial și militar lega, în vremea ocupației romane, localitățile Cumidava (Râșnov) de Jidava (Poenari de Muscel), iar în evul mediu era principalul drum de legătură dintre Transilvania și orașele muntene de la Dunărea de Jos.

Pe teritoriul comunei Moieciu, în satul Peștera, săpăturile arheologice au scos la iveală urme de locuire din perioada paleolitică, mai precis din paleoliticul superior. Tot în raza comunei Moieciu, în satul Drumul Carului, săpăturile arheologice efectuate cu câțiva ani în urmă de către profesorul Stelian Coșuleț, au scos la iveală urmele unui castru roman care se pare că întregea sistemul de fortificații romane din Dacia, cunoscute sub numele de limesul transalutan. Tocmai datorită importanței sale deosebite, după ocuparea Transilvaniei de către regalitatea maghiară, aceasta a dispus construirea castelului de la Bran, ca punct înaintat de pază și apărare în trecătoarea Branului.